“35 de ani. O vârstă frumoasă. Nu mă simt nici tânără, nici bătrână. Să zicem că am ajuns pe la vârsta maturității. Mi-ar plăcea să mă cred mai înțeleaptă, dar nu știu ce să zic. Poate-s ceva mai tăcută și mai iertătoare ca până acum. Măcar atât…
M-am trezit azi dimineață cu gândul la trecut, la cum s-au perindat zilele prin viața mea, alergând unele după altele până s-au făcut ani. Mă uit în prezent și nu știu când am ajuns aici. Apoi mă simt tentată să-mi imaginez cum va arăta viața mea peste încă niște ani. Peste 5, peste 10. Știu că se zice că n-ar trebui să trăiesc decât în prezent, fără regrete legate de trecut și fără să-mi planific viitorul. Însă, cum mi-aș putea trăi ziua de azi dacă nu învăț nimic din trecut, dacă nu fac pace cu el și nu-l accept ca parte din cine sunt acum?
După cum bine vedeți, destinatarii acestui mail sunteți voi, prietenii mei alături de care am făcut această călătorie până-n prezent. Cu bune și rele, că nimeni nu e perfect.
În ultima vreme, am tot stat și am analizat anumite momente, am întors pe toate părțile unele situații, am tradus în toate limbile emoțiile pe care le-am trăit, fiecare cuvânt rostit sau rămas ascuns în tăcere. Și, iată-mă astăzi în fața ecranului, doar eu cu gândurile mele. Întrebările sunt inutile, nu știu dacă voi primi vreodată răspunsurile așteptate, așa că am renunțat la ele. Și am rămas doar cu asta:
- Dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș schimba nimic, de frică să nu se piardă acele clipe unice pe care le-am trăit împreună.
- Chiar dacă ar sta, acum, timpul în loc, amintirile ar rămâne. Nu contează cât de lungă este o prietenie, ci cât de intense au fost clipele trăite împreună.
- La un moment dat, între noi s-a creat o legătură invizibilă. Am fost umărul pe care a plâns un prieten și brațele care au îmbrățișat în bucurie, am fost tăcerea de care celălalt avea nevoie, dar și semnalul de alarmă care l-a trezit când era în pericol.
- N-aș schimba nimic, dar m-aș întoarce înapoi, în trecut, acolo unde s-a produs ruptura și legătura noastră de suflet s-a destrămat. Aș vrea să văd unde-am greșit, să înțeleg ce a simțit fiecare dintre noi de ne-am îndepărtat.
- Trecutul l-aș lăsa așa cum s-a întâmplat, însă, de-aș putea, aș schimba prezentul, dând o șansă viitorului. Pentru toate amintirile netrăite și poveștile de viață încă nescrise.
Așa că, astăzi, de ziua mea, am simțit să vă mulțumesc și să vă cer iertare. Vouă, prietenilor mei. Pentru tot ce-am trăit împreună în toți anii ăștia.”
“Mulți ani înainte și să fii fericită!
Am citit, recent, o chestie în genul unei analogii între o viață și o zi. Cică, dacă te-ai trezit la 8:00 și te culci la 23:00, la 35 de ani ești cam la ora 15:00. Deci mai ai treabă, la greu!
În primul rând, mă bucur că m-ai inclus pe lista destinatarilor mesajului ăstuia. Mi-a plăcut mult și se simte că l-ai scris din suflet. Mulțumesc!
- Legat de dat timpul înapoi, știm cu toții că este imposibil, chiar dacă am vrea asta.
- Legat de prieteni, cred că toți din grupul nostru avem personalități puternice și devine aproape imposibil ca, de când ne cunoaștem, să fim numai lapte și miere. Pentru că fiecare, în viață, experimentează. E, pe rând, viteaz și fricos, leneș și harnic, bun sau rău, prost, deștept, neiertator sau prea îngăduitor. Face parte din evoluție.
- Legat de prietenie, cred că iar ține de percepția și viziunea despre viață a fiecăruia dintre noi. Pentru mine prietenia e o formă de iubire, ca să zic așa. Iar eu, când iubesc pe cineva, nu e pentru ce a făcut, face sau va face persoana respectivă, ci pentru cine e ca om, fundamental, indiferent de perioada prin care trece. Și n-am nevoie de confirmări sau dovezi, nici măcar de reciprocitate. E ceva care există, pur și simplu.
În cazul grupului de “inculpați” menționați ca destinatari ai mailului tău, simt aceeași dragoste și prietenie ca acum 10 ani. După cum ți-am mai spus, indiferent ce vei face sau spune, pentru mine vei fi mereu prietena mea. Întotdeauna vei fi în sufletul meu, cu toate “rupturile” din lume.
Și da, și mie îmi lipsește camaraderia și complicitatea de zi cu zi. Dar cred că depinde de fiecare dintre noi să se reinventeze și să-și redefinească modul de funcționare a camaraderiei la varsta a doua. Altminteri, e clar pentru toți că devenim tot mai ursuzi în fiecare an…
Te îmbrățișez cu drag și-ți doresc o aniversare superbă. La mulți ani!”
“Frumoase gânduri pentru această vârstă “rotundă”.
Cred că fiecare dintre destinatarii tăi s-a gândit, măcar o dată, la ce s-a petrecut în trecut, la momentele trăite împreună, unele frumoase, altele mai amare, și a încercat să-și lămurească propriile neînțelegeri, să găsească răspunsuri la întrebări inutile, poate, dar presante pentru el. Eu, cel puțin, am făcut-o și nu am deslușit mare lucru, pe moment. Însă, lăsând lucrurile să se așeze, dezlipindu-mă pentru o perioada de tot acest “trecut”, am realizat un lucru la care nu mă așteptasem. Și, anume, că momentele amare ți le amintești din ce în ce mai greu, nevrând să le diseci, să le explici, iar pe cele frumoase din suflet nu ți le poate lua nimeni, niciodată.
Faptul că fac parte din grupul destinatarilor acestui mail mie, cel puțin, îmi dă un sentiment aparte, poate și pentru faptul că sunt ultima intrată în grup, că am fost primită cu brațele deschise și mai sunt și “mezina găștii”. Datorită diferenței de vârstă dintre noi, am avut posibilitatea să învăț foarte multe de la fiecare dintre voi. Un lucru extraordinar, pe care înainte nu eram în stare să-l fac, este acela de a lua oamenii ca atare, așa cum sunt ei, cu bune și cu rele, cu râsete și chef de dans, cu toane, capricii și descărcări emoționale, mai puțin plăcute. Toți suntem la fel, nu e nimeni care să aibă numai părțile plăcute, așa că, din moment ce mi-am zis că îmi place un om și că-l vreau ca prieten, atunci nu-mi rămâne decât să-l iubesc așa cum este, fără să-i mai caut defecte și puncte slabe.
Așadar, sunt sigură că am avut și eu părțile mele “amare”, pe care le-au resimțit, pe rând, fiecare dintre cei din grup, inclusiv tu, și de care sper să nu-și mai amintească nimeni. Din păcate, sau din fericire, am numai 25 de ani, deci mai am încă 10 ani până la “vârsta maturității”, o groază de timp în care sper să vă aduc numai momente frumoase, cu hohote de râs, cu chef de viață, de care să ne amintim mereu, cu drag, așa cum îmi amintesc eu de primii ani, în care v-am cunoscut.
Și uite că, de cand îți scriu, s-a făcut pe bune ziua ta. Îți urez să fii iubită de toată lumea, măcar cât te iubim și noi, și să ne iubești și tu pe noi, mereu, “ca-n prima zi”. La mulți ani!”
La 35 de ani, 25, 15 sau doar 5 ani, prietenia este o parte semnificativă a sufletului nostru, care ne confruntă cu noi înșine și ne provoacă să învățăm să fim mai buni. La oricare dintre vârste, poveștile prieteniilor noastre sunt când triste, când pline de veselie și clipe de neuitat. Invariabil, vom trece împreună prin tot felul de momente, pentru că prietenia este una dintre cele mai intense relații care aduce oamenii împreună. Și, ca în orice relație, e nevoie de multă înțelegere, acceptare și afecțiune sinceră, pentru ca povestea să se scrie pentru toată viața.
Indiferent de durată sau de deznodământ, prietenia este o binecuvântare pentru fiecare dintre noi, nu prin ceea ce primim, ci prin tot ce dăruim celor alături de care ne parcurgem drumul prin viață.
“Un prieten este cineva care te cunoaște așa cum ești, înțelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit și, cu blândețe, te lasă să crești în continuare.” William Shakespeare
Prietenia este o poveste cu mai multe personaje principale. Cât timp nu uităm asta, ea va continua. Ziua în care vom crede că este doar despre noi, vom da cu tristețe ultima filă.
În câte povești am rămas singuri la final? De câte ori nu am mai avut cui ne împărtăși viața? Poate a venit timpul să mai adăugăm o pagină, să o lipim cu iertare și să o scriem cu iubire. Și, poate așa, povestea va continua…
