“Darul prieteniei”

“Draga mea prietenă, din toate timpurile vieții mele, din toate locurile prin care mi-am purtat pașii,

Emoții puternice mă încearcă, acum, stând în fața colii albe de hârtie și străduindu-mă să aleg cuvintele perfecte. Am atâtea să-ți spun, adunate într-o viață de om, amintiri ascunse în adâncul ființei mele, gânduri rămase nerostite, sentimente păstrate cu grijă.

Îmi amintesc cum ne-am cunoscut prima oară. În fața blocului, în clasă sau în curtea școlii, în biroul în care am lucrat, cu ocazia unor cursuri, prin intermediul cunoscuților comuni, în timpul unei petreceri sau în cimitir. La vârsta copilăriei, în adolescență sau la maturitate. Pentru o vară, câțiva ani sau o viață. Indiferent unde, cum și când ni s-au intersectat pașii, tu, prietena mea de suflet ai fost parte din povestea pe care încă o scriu. Poate, de-a lungul timpului, viața ne-a despărțit, aruncându-ne la mii de kilometri distanță, una de cealaltă, fizică sau doar sufletească, poate ne-am vorbit ultima dată acum 10 ani sau săptămâna trecută, indiferent de situație, tu ai fost și rămâi, în inima mea, la fel ca-n prima zi.

Nu am reușit să-ți mulțumesc, până astăzi, pentru toată afecțiunea și susținerea ta, grija protectoare din prima zi de școală, lecțiile făcute împreună, momentele relaxante, serile ca între fete, ajutorul dat în unele zile grele, nopțile în care am plâns una pe umărul celeilalte, timpul dăruit mie când erai singura persoană în fața căreia îmi puteam deschide sufletul, peripețiile prin care am trecut amândouă și provocările cărora a trebuit să le facem față. Îți rămân recunoscătoare pentru că mi-ai fost alături și la bine și la greu, și când am râs împreună și când am plâns, iar tu m-ai consolat, pentru că m-ai acceptat așa cum eram în fiecare zi a prieteniei noastre, fără așteptări și judecăți, cu răbdare și blândețe.

Nu totdeauna am fost cea mai plăcută companie, dar tu ai rămas lângă mine. Uneori, viața aglomerată nu ne-a mai dat răgazul să ținem legătura, așa cum o făceam mai demult, și, totuși, când ne-am regăsit prin toată agitația cotidiană, a fost ca și cum abia ne despărțisem de puțin timp. Indiferent cât am greșit și cât de încurcate au fost căile pe care am mers, câteodată, mereu tăcută și discretă, mi-ai fost alături, purtându-mi de grijă din umbră, verificând mereu cum mai este la mine în suflet.

În încheiere, înainte de a lăsa emoția retrăirii tuturor acestor amintiri să-mi încețoșeze ochii și să-mi tremure scrisul, vreau să-mi iau la revedere de la tine, prietena mea de oricând și oriunde, așa cum uneori nu am știut s-o fac, atunci când tu ai plecat sau eu m-am retras. Iartă-mă! Pentru tot ce nu ți-am spus, pentru momentele când n-am putut să tac, pentru fiecare clipă în care n-am știut să-ți fiu alături și să te înțeleg așa cum aveai nevoie. Îmi pare rău.

A ta prietenă, pentru totdeauna.

Prietenia e un prețios dar de la Dumnezeu, oferit nouă, oamenilor, pentru a avea cui împărtăși poveștile noastre cele mai intime, secretele, micile bucurii sau supărări pe care nu le spunem nici partenerului, nici familiei. Cui poți destăinui primul sărut, dacă nu prietenei tale celei mai bune? La cine ascunzi cadoul pentru iubitul tău, dacă nu tot la ea? Sau, un băiat, cum ar putea să-și deschidă sufletul și să recunoască ceea ce simte pentru iubita lui, dacă nu ar exista prietenul din copilărie?

Prietenia se oferă și se primește, în egală măsură. Și, ca-n orice relație, e meritul ambilor în construirea unei prietenii fără vârstă, frumoase și sincere. Nimic nu ni se cuvine, dar primim atât de multe în dar. Nimic nu-i al nostru și totuși dăruim atât de puțin. În prietenie nu există altă unitate de măsură mai bună decât iubirea, însăși.

Prietenii adevărați sunt oamenii care nu așteaptă nimic, unii de la alții, dar care își oferă totul atunci când unul dintre ei este la nevoie. Un umăr pe care să plângă, o îmbrățișare, o voce în miez de noapte, la celălalt capăt al firului, răbdare, fără dorința de a-l schimba, o mână întinsă în ajutor, fără să fie cerut.

Prietenia nu face zgomot, nu se laudă și nu pune presiune. Dacă nu e asemenea firului de apă cristalină ce izvorăște din inima muntelui, în care-și potolesc setea om și viețuitoare, deopotrivă, atunci nu e prietenie. Multe ape vom întâlni în călătoria noastră prin viață, dar nu din toate ne vom putem răcori buzele și fața. Puține ne vor primi, mereu, la ele, la fel de curate și pure ca-n prima zi.

Poveștile noastre sunt crâmpeie de suflet, bucăți de viață, clipe de nemurire a tot ce am trăit cândva. Să ne spunem poveștile pentru tot ce-a fost vreodată și așa vor continua să existe mai departe.