Cu fiecare pas urcând în lume, am coborât în abisul ființei,
Cu fiecare succes efemer, am pierdut pacea sufletului,
Cu fiecare laudă primită, m-am îndepărtat de simplitatea smerită,
Fără a ști în ce întuneric adânc mă scufund,
În ce lume fără lumină pășesc.
Cu fiecare lacrimă și părere de rău, mi-am curățat inima de păcatul mândriei,
Cu fiecare tăcere, am câștigat tot ce-am pierdut prin cuvinte,
Cu fiecare nereușită a minții, a învins bucuria de dincolo de eșec,
Descoperind viața de după înfrângere
Și liniștea de după furtunile vieții.
Cu fiecare clipă ce zboară în lume, lumea e din ce în ce mai departe,
Cu fiecare zi care trece grăbită, mă trec și eu prin propia-mi existență,
Cu fiecare an adunat în cununa vieții, mă apropii mai mult de ceea ce nu știam despre mine,
Cu nostalgie și neastâmpăr,
Ca un copil bătrân, prins între două lumi, între pământ și cer, între viață și moarte.
