De multe ori, m-am trezit spunând cu regret: “Dacă m-aș putea întoarce în trecut, atunci când am spus aia, am decis cealaltă sau am ales ceea ce am ales, acum aș face altfel. Acum aș renunța la mândrie, ambiție sau egoism, acum aș pune omul mai presus de dorința mea și iubirea pe primul loc.” De fiecare dată, invariabil, am rămas cu gustul amar al părerii de rău, pentru că, știm cu toții, timpul nu poate fi dat înapoi, călătoria noastră prin el fiind doar înainte. Până într-o zi când am auzit ceva diferit. “Trecutul a rămas în trecut. Acolo nu mai putem face nimic, însă putem schimba totul de acum mai departe. Alegând să facem diferit. Când? Acum!” Într-adevăr, doar așa putem schimba trecutul. Trăind un alt prezent, care mâine va deveni trecut, într-o zi, privind în urmă, vom zâmbi cu bucurie. Nu vor mai fi păreri de rău, nu vor mai curge lacrimi, căldura împăcării cu sine și cu viața noastră inundându-ne ființa până în cele mai ascunse unghere.
De multe ori, mi-am dorit să pot sta de vorbă cu mine, cea din trecut, la fiecare vârstă și etapă prin care am trecut, în fiecare moment în care nu am știut cum să disting între bine și rău, ori de câte ori am crezut că nu voi mai putea merge înainte, că nu voi mai putea respira mai departe. Imposibil să fac asta, trist și plin de regrete momentul, până când am auzit ceva diferit. “Nu poți merge în trecut, nu o poți schimba pe cea care ai fost, dar poți să îi ajuți pe cei din fața ta să aleagă diferit, să facă ce tu n-ai făcut la momentul potrivit. Cum? Privindu-i pe toți cei pe care Dumnezeu ți-i scoate în cale ca pe versiuni subtile ale omului din tine. Uitându-te la ei ca în niște oglinzi. Vorbindu-le așa cum ție nu ți-ai putut vorbi. Și rugându-te, pentru ei, așa cum te rogi pentru tine.” Într-adevăr, fiecare dintre cei pe care îi întâlnim ne amintește într-un fel diferit de povestea noastră, ne trimite cu gândul într-un anume moment din trecut și ne face să zâmbim nostalgic. E ca și cum ne-am întâlni cu noi înșine, față în față, și avem ocazia reală să stăm de vorbă. Șansa de a spune ceea ce am fi vrut să ne fi spus cumva, în trecut. Ocazia de a ne iubi, așa cum suntem.
De multe ori mi-am visat viitorul, l-am creionat așa cum îmi doream, l-am pictat în cele mai frumoase culori și imagini. Dar câtă tristețe și amărăciune urma de fiecare dată când viitorul ajungând prezent nu semăna mai deloc cu visurile mele. Asta până când am auzit ceva diferit. “Doar să visezi e ca și cum ai arunca semințe pe asfalt. Le irosești. Și apoi ești nefericită că nu au crescut flori în curtea ta.” Într-adevăr, visele lipsite de acțiune, de schimbări concrete în viața noastră, de alt mod de a gândi și a face lucrurile, sunt semințe cărora li se ia șansa de a deveni flori, timp irosit căruia nu-i mai dăm ocazia să devină viață adevărată în bucurie. Viitorul de azi e prezentul de mâine și trecutul de peste încă o zi. Ceea ce facem azi și ce alegem, modul în care gândim sau cum vedem lumea, toate astea vor da viață mâine visului visat ieri. Doar așa, schița creionată de noi va prinde formă și culoare spre capodopera mult-visată. Altfel, praful timpului se va așterne peste ea, vântul uitării o va purta departe de noi și amarul remușcării va toci creionul în renunțare definitivă.
Trecut. Prezent. Viitor. De noi depinde cum le visăm și ce facem, mai departe, cu visurile noastre. De noi depinde cum le trăim, cum le lăsăm să ne trăiască. Noi alegem cine suntem în fiecare clipă a vieților noastre. Noi decidem dacă ne ridicăm de jos sau rămânem la pământ, răpuși de propria neputință. Noi avem puterea de a cere ajutor și, smeriți, să învățăm să trăim, să iubim și să devenim, cu adevărat, noi înșine. Tot noi, cu aceeași putere, vom rămâne, însă, însingurați și goi în tristețea nerenunțării la noi înșine, condamnându-ne la o viață în care, niciodată, nu vom ajunge să aflăm cine suntem.
Trecut. Prezent. Viitor. Toate deodată. Toate acum. Toate aici. În clipa în care scriu aceste cuvinte, prezentul îmbrățișează trecutul, făcând loc viitorului să se nască, să trăiască și apoi să se petreacă-n eternul trecut. Încă o clipă aleargă prin timp, luând forma pe care noi înșine i-o dăm. Tristețe. Remușcări. Bucurie. Nostalgie. Iubire. Liniște. Infinit. Nemurire. Dumnezeu.
“Fii împăcat cu sufletul tău și, atunci, cerul și pământul se vor împăca cu tine.” Sfântul Isaac Sirul
