Nu prea-i convine, sincer, cum pune problema femeia asta pe care abia o cunoscuse. Și nici nu prea știe ce-ar putea să-i zică, așa că alege să tacă. Crede că ei îi plăcea cum arată viața lor? Și nu s-a prefăcut. Chair nu a știut ce ar fi putut să facă. Să se fi certat cu el? Să fi renunțat la serviciu? Și din ce să mai trăiască? Și, dacă ar fi pornit ea discuțiile, ar fi fost mai bine? S-ar fi certat mai puțin? In fine, întrebări fără răspuns la ora asta.
— Să spunem că ai dreptate, într-un fel. Dar ce-ai fi vrut să fac?
— Eu? Nimic. Nu pot să-ți spun ce să faci. Doar am subliniat ceva ce era mai mult decât evident din cele spuse de tine. Te-a deranjat?
— Nu, doar că e mult mai ușor să spui ceva atunci când nu ești direct imăplicat în povestea respectivă.
— Ți-am mai spus-o, dar mai repet o dată: roata nu a fost inventată de noi. De generații, oamenii se învârt în aceleași povești, adevarate drame pentru fiecare dintre ei. Eu nu vă cunosc, nici pe tine, nici pe soțul tău, cu atât mai puțin viața voastră. Tot ce am aflat, știu de la tine, și, chiar dacă te poate surprinde, adevărul e că nu aud astfel de lucruri pentru prima oară în viața mea. Pe unele le-am trăit și eu, pe altele le-am auzit povestite de oameni diverși. Cert e că nu sunteți singurii care se confruntă cu momente încordate în căsnicie. Și depinde de voi doi cum vă scrieți povestea mai departe. Chiar dacă până aici îmi sună cunoscută, ce va urma… voi sunteți scriitorii.
— Îmi pare rău dacă devin mai acidă, dar toate amintirile astea îmi provoacă o stare deloc agreabilă. Normal că nu vrei să mă acuzi sau să-i ții partea lui, n-ai avea de ce s-o faci. E doar reacția mea la tot ce trăiesc acum.
— Așa e, pentru că nu poți să fii detașată, atât timp cât te complaci în starea pe care o ai și reacționezi așa față de ceea ce simți și ce gândești. Intrând într-un fel de meci de ping-pong cu partenerul de discuții ne complacem într-un un cerc vicios, din care putem să nu mai ieșim niciodată. În momentul în care alegi să te poziționezi diferit, să te uiți cu alți ochi la întreaga scenă, alegi de fapt ceea ce spui și ce faci, independent de ceea ce ți-ar veni, din obișnuință, în acele momente, dacă ai rămâne prins în povestea din mintea ta. E doar decizia ta dacă devii tu mai puternică decât emoțiile tale sau le lași să facă ce vor ele din tine. Simți diferența?
— Are logică ceea ce spui, însă în momentele acelea de maximă tensiune și stres cum poți să fii atentă la asta?
— Fii prezentă în prezent și asumă-ți că ești singura care poate schimba ceva în viața ei, prin fiecare alegere pe care o faci. Reacționez cum îmi vine sau mă detașez de ceea ce emoțiile îmi dictează și hotărăsc să mă comport diferit de până acum? Asta-i întrebarea pe care să ți-o amintești continuu. Poate nu-ți va iesi de prima oară, posibil să mai uiți și să te lași uneori prinsă în jocul emoțiilor, dar, cu timpul, vei vedea rezultatele. Ieșind de pe pilot automat, vei opta pentru acțiuni diferite, care te vor duce la rezultate diferite. Și, în timp, la o viață diferită de cea din care acum nu știi cum să scapi.
— Pare ușor cum o spui tu. Dar în realitate sunt convinsă că nu-i chiar așa.
— Ți-a promis cineva că viața trebuie să fie ușoară? E doar viață. Nici bună, nici rea, nici grea, nici ușoară. Viața fără așteptări și planuri de care să ne agățăm disperați aduce multe clipe de bucurie.
— Se pare că mai am destule de învățat și multă muncă în ce mă privește, până s-o văd din nou frumoasă și plină de bucurii.
— Revenind la povestea noastră, rămăsesem la momentul în care soțul meu a început să-și exprime nemulțumirea, frustrările și toată nefericirea din viața lui, bineînțeles că eu fiind unica vinovată, la toate capitolele. Că nu am timp pentru el, pentru noi, că nu ne-am întemeiat încă o familie, pentru că alerg toată ziua după cancanuri și știri, că oricum n-am să iau niciodată vreun premiu pentru articolele mele amărâte, că nu așa se face carieră în jurnalism, că nici nu-și mai aduce aminte de când nu am mai petrecut și noi o seară romantică și că am ajuns să trăim ca doi străini în același apartament.
— Te întreb ceva pentru tine, că pe mine nu mă interesează musai răspunsul tău. Sunt reale semnalele de alarmă trase de soțul tău? Trecând peste modul în care se exprimă, lăsând la o parte acuzele, situațiile în sine sunt reale? Nici măcar nu e nevoie să răspunzi cu glas tare, dar e important să te uiți tu corect la situația în ansamblu, nu doar la detalii.
— Nu am de ce să mă ascund de tine. În majoritatea cazurilor este destul de reală situația. Doar că exagerează el gravitatea. Îi place să facă din țânțar armăsar și să se victimizeze.
— Hai să nu-l judecăm nicicum pe soțul tău, pentru că fiecare dintre noi are propriile sale nevoi, dorințe și visuri. Fiecare cu așteptări conform filmului pe care-l trăiește în mintea lui, așa încât, ceea ce te deranjează pe tine și te înfurie la maxim, pe altul îl lasă indiferent. Mai bine ne străduim să-i înțelegem percepția asupra lucrurilor și trăirile care sunt cauza reacțiilor lui.
— Să zicem ca ai dreptate, dar tot nu pot să fiu de acord cu el. Mai ales că discuția a degenerat, acuzându-ne amândoi de tot ce-am adunat în anii ăștia, și s-a finalizat cu uși trântite, cuvinte dure, aruncate la nervi, și concluzia lui, neașteptată pentru mine: “Vreau să divorțăm! Nu mai pot trăi nicio zi cu tine așa!”. Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el. Și apoi s-a făcut liniște. Fiecare ne-am retras în câte o cameră și până seara ne-am ocolit cu abilitate prin casă, niciunul dintre noi fiind dornic să mai treacă prin nebunia de dimineață. Bineînțeles că m-am blocat, neștiind ce să fac mai departe, după ce am auzit cuvântul “divorț”. Cum să ne despărțim din atâta lucru? Că n-am mai mers la munte weekend-ul trecut… Mi se pare absurd, dar, la cât de convingător a fost, cred că trebuie să mă obișnuiesc cu această nouă realitate. Neavând nicio direcție, am simțit nevoie să plec, mai corect să fug de acolo, din casă, de lângă el care nu mă mai voia în viața lui, de tot ce nu puteam gestiona în clipa aia. Așa mi-a venit ideea să plec la munte. Să-mi iau concediu pe bune. I-am anunțat la redacție că nu mă întorc până nu-mi consum zilele de concediu rămas de anul trecut, pe care n-am mai apucat sa le folosesc din cazua știrilor de ultimă oră, mereu mai importante decât viața mea, și i-am scris și soțului meu o scrisoare mai lungă. Mi-am cerut iertare pentru tot ce s-a întâmplat, pentru neputința mea de a-mi respecta promisiunea, pentru cuvintele grele pe care i le-am spus, și l-am rugat sa aibă răbdare cu divorțul până mă întorc. Fără să-i dau niciun fel de detalii despre locul în care plec sau cât timp voi lipsi, lucruri pe care nici eu nu le știam la momentul ăla. Am aruncat in grabă câteva haine în valiză, am înșfăcat laptopul, telefonul și un morman de încărcătoare și m-am urcat în mașină neștiind încotro merg. Și, uite așa, am ajuns aici!
— Te-au răscolit amintirile… Nu-i un lucru rău, atât timp cât nu rămâi captiv în trecut, doar de dragul retrăirii unor momente care ți-au provocat suferință. Nu poți fugi la nesfârșit de tine și trecutul tău. Acceptă-l, fii recunoscătoare pentru lecțiile pe care ți le-a predat și uită-te cu alți ochi la tot ce ai trăit, pentru că, vrei – nu vrei, e parte din cine ești tu astăzi. Și la fel poți face și cu soțul tău. Să-l ierți și să-i ceri iertare, să-i multumești pentru că a apărut în viața ta, să te gândești la el cu iubire, pentru că este soțul tău și ai promis în fața lui Dumnezeu să-i fii alaturi la bine si la greu. Nimic nu e fără rost. Nu uita asta! Odată ce faci pace cu trecutul, îți vei putea trai prezentul cu bucurie, construind un altfel de viitor.
Imaginează-ți o nouă poveste despre viața ta și începe să o trăiești.” Paulo Coelho
